Activitati CRS
Invitație de participare la evenimentul de formare: Study Visit in the Emilia-Romagna Region of Italy 2026
- 19/03/2026
- Posted by: Mihai Mitrea
- Categorie: Articole
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est invită reprezentanții instituțiilor publice din regiune să participe la vizita de studiu „Study Visit in the Emilia-Romagna Region of Italy”, organizată de Agenția NAXTA, care se va desfășura în perioada 18–20 mai 2026, la Bologna, Italia.
Activitatea de formare oferă o perspectivă practică asupra modului în care autoritățile locale și regionale din Emilia-Romagna implementează politici și proiecte dedicate dezvoltării urbane durabile și adaptării la schimbările climatice. Programul este structurat în jurul unor teme relevante pentru administrația publică și pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, precum:
• strategii urbane durabile și planificare integrată
• infrastructuri verzi urbane și soluții bazate pe natură
• biodiversitatea urbană și continuitatea ecologică
• modele de guvernanță și instrumente de planificare pentru orașe reziliente
Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu reprezentanți ai autorităților regionale și municipale, agențiilor de mediu, instituțiilor de cercetare și clusterelor de inovare din Emilia-Romagna, explorând exemple concrete de proiecte și modele operaționale care pot fi adaptate și replicate în alte contexte regionale.
Participarea la această activitate de instruire este destinată beneficiarilor și potențialilor beneficiari ai Programului Regional Nord-Est 2021–2027, în cadrul Priorității 3 – Nord-Est, o regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul.
Activitatea are ca obiectiv creșterea capacității instituționale a beneficiarilor și potențialilor beneficiari de finanțare, prin dezvoltarea de competențe și schimb de bune practici care să contribuie la implementarea eficientă a proiectelor din domeniul dezvoltării durabile.
Cheltuielile de deplasare și participare pot fi decontate de ADR Nord-Est din Programul Regional Nord-Est 2021–2027, în baza unui acord de parteneriat încheiat cu organizațiile participante.
Perioada de înscriere: 19 – 26 martie 2026
Număr de locuri disponibile: 10
Selecția participanților se va realiza în funcție de ordinea cronologică a înscrierilor și transmiterea acordurilor de parteneriat semnate. Confirmarea înscrierii și validarea condițiilor de participare vor fi transmise prin email la adresa indicată în formularul de înscriere.
Înscrieri: https://forms.gle/Hm3yngkPuVq9wJP46
Pentru informații suplimentare:
Centrul Regional de Studii Nord-Est
Email: formare.crs@adrnordest.ro
Telefon: 0233 211 510
Anexe:
Acord de Parteneriat_BOLOGNA2026
Anexa A Formular decont cheltuieli cod 170_
Anexa A -Instructiuni completare fisier excel Decont cheltuieli
Anexa B Raport participare activitate de formare
Anexa C REGULAMENT DE PARTICIPARE
Fisa curs NAXTA Bologna 2026
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.