Activitati CRS
Reputatia online, tema celei de-a treia instruiri în cadrul proiectului internațional DIMESCA
- 20/12/2019
- Posted by: Paul
- Categorie: Articole
În prima jumătate a lunii decembrie a anului 2019 a avut loc la Mulhouse – Franța, o instruire inedită și actuală, desfășurată în cadrul proiectului DIMESCA – E-skills in career guidance. Astfel, în perioada 11-13 decembrie, peste 20 de participanți au beneficiat de training pe tema managemenului reputației online. Evenimentul a fost organizat de către Semaphore Mulhouse Sud Alsace, ca activitate de învățare în cadrul proiectului Erasmus Plus -DIMESCA, întâlnire ce a reunit participanți din 7 țări europene. În calitate de partener al proiectului, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a avut ca reprezentați pe dnul Lucian Hofman si dna Dana Gliga, experți comunicare în cadrul instituției.
Instruirea a avut ca temă reputația online în ghidarea în carieră și a abordat subiecte precum managementului social media, gestionarea brandingului personal, crearea CV-ului online și managerierea portofoliului electronic de abilități, gestionarea amprentei digitale lăsate în mediul online etc. Obiectivele acestui training au vizat creșterea gradului de conștientizare a impactului social media asupra vieții personale și profesionale, înțelegerea provocărilor în construirea reputației electronice și dezvoltarea tehnicilor interactive de învățare cu privire la reputația electronică pentru profesioniștii din cadrul consorțiului de proiect. Rezultatele așteptate de la acest curs au în vedere dezvoltarea unei grile de abilități și competențe pentru profesioniștii care activează în domeniul consilierii în carieră, precum și înțelegerea punctului de vedere al companiilor în procesul de recrutare.
Proiectul DIMESCA – E-skills in career guidance include schimburi de bune practici și oferirea de instruiri de specialitate, derulat de un consorțiu de proiect ce reunește opt parteneri europeni: Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, Cité des métiers de Limoges et du Limousin-AROFE, la Cité des métiers de la région mulhousienne-SEMAPHORE MSA, la Città dei mestieri di Milano e della Lombardia, Rural Stifting Digital Chancen, Rural Internet Access Points, Fundación empresa Universidad Zaragoza and the Ynternet.org Foundation for research & training on eCulture. Acest proiect este finanțat în cadrul programului Erasmus Plus și se desfășoară în perioada septembrie 2018 – septembrie 2020.
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.