Activitati CRS
Eveniment de multiplicare a rezultatelor proiectului Vip@Work
- 11/06/2019
- Posted by:
- Categorie: Articole
CRS Nord-Est a organizat joi, 30 mai 2019, la Central Plaza Hotel, în Piatra Neamț, evenimentul de diseminare a rezultatelor proiectului VIP@Work. La eveniment au participat 50 de elevi de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu”, din Piatra Neamț, de la profilul tehnic, domeniul Electronică și automatizări; specializările Tehnician operator tehnică de calcul și Tehnician de telecomunicații, împreună cu doamnele profesoare, Carmen Simona Stanciu, Gabriela Brândușa Horlescu, Daniela Pavăl și Irina Secară.
În plus față de promovarea conceptului propus de acest proiect, prin acest eveniment am dorit și crearea unui cadru propice comunicării dintre elevi, profesori, organizații intermediare și companii private, interesate în a recruta stagiari și forță de muncă din rândul elevilor. În acest sens, invitatul principal al întâlnirii a fost doamna Cristina Gheorghe, Managing Partner al companiei Human Resources Quality Services, membră în task force-ul pentru educație al Coaliției pentru Dezvoltarea României și implicată activ în învățământul dual din România, coordonând proiecte de învățământ dual ale Secției Comerciale din cadrul Ambasadei Austriei la București. Doamna Gheorghe le-a prezentat, într-o interveție prin Skype, invitaților noștri diferite proiecte de învățământ dual, derulate în București și Ploiești, cu implicarea unor instituții de învățământ din sfera vocațională și profesională, deschizând perspectiva replicării acestor inițiative de succes și în Regiunea Nord-Est. Proiectul VIP@Work, „Vocational Internship Placements at Work”, are ca scop o mai bună conectare între educația vocațională și mediul privat, pentru a-i ajuta pe elevii din sfera vocațională și profesională să își găsească locuri de muncă în domenii relevante. VIP@Work este un proiect transnațional, implementat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin intermediul Centrului Regional de Studii Nord-Est, în cadrul programului Erasmus Plus. Mai multe informații despre proiect găsiți pe website-ul dedicat, la vipatwork.erasmusplus.
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.