Activitati CRS
Eveniment comunitar organizat în cadrul proiectului Danube4Rural.com
- 22/06/2026
- Posted by: Mihai Mitrea
- Categorie: Articole
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul Regional de Studii Nord-Est, organizează în data de 30 iunie 2026, începând cu ora 15:00, la Hotel Vatra Dornei, un eveniment comunitar desfășurat în cadrul proiectului Danube4Rural.com, finanțat prin Programul Transnațional Dunărea și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Evenimentul este dedicat etapei de validare comunitară a unor soluții privind calitatea vieții lucrătorilor la distanță în zona Țara Dornelor. În cadrul întâlnirii vor fi analizate soluții referitoare la locuire, politici verzi și de mediu, stare de bine și recreere, cultură și educație, precum și infrastructură digitală și spații de co-working.
Discuțiile vor avea loc în format World Café și vor urmări evaluarea fezabilității soluțiilor propuse, identificarea resurselor și a eventualelor bariere locale, precum și formularea de recomandări pentru adaptarea acestora la contextul specific al Țării Dornelor.
Evenimentul reunește reprezentanți ai administrației publice, instituțiilor de învățământ, organizațiilor neguvernamentale, mediului de afaceri și ai altor organizații relevante pentru dezvoltarea teritorială.
Data: 30 iunie 2026
Ora: 15:00 – 19:30
Locația: Hotel Vatra Dornei, municipiul Vatra Dornei
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.