Activitati CRS
Întâlnire de lucru a consorțiului de proiect Smart Village
- 15/09/2021
- Posted by:
- Categorie: Articole
În cadrul proiectului Smart Village, finanțat prin Programul Eramus+, derulat de ADR Nord-Est, prin intermediul Centrului Regional de Studii Nord-Est, în perioada 6 – 10 septembrie 2021, a avut loc o întâlnire de lucru dedicată membrilor consorțiului de proiect. Întâlnirea a fost organizată de partenerul sloven, organizația UPI Zalec, în localitatea Zalec (Slovenia).
În cadrul evenimentului, s-a evaluat stadiul de realizare a rezultatelor proiectului, s-a pregătit raportarea intermediară și a fost trasat parcursul viitor, cu alocarea sarcinilor specifice. Întâlnirea a prilejuit și o vizită de lucru la o fermă rurală, amenajată ca destinație de primire vizitatori, o afacere construită după principii inteligente și circulare, un exemplu de valorificare turistică sustenabilă a unei zone rurale.
Proiectul „Smart Village – Dezvoltarea antreprenoriatului în mediul rural prin economie circulară și inovare socială” se derulează prin intermediul programului european Erasmus+, Acțiunea-cheie 2 „Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici”, subacțiunea „Parteneriate Strategice pentru educația adulților” și are o durată de 24 de luni, acoperind perioada septembrie 2020 – august 2022. Publicul țintă al proiectului este format pe de o parte din adulți cu vârsta de peste 50 de ani, în special locuitori ai zonelor rurale marginalizate, doritori să lucreze în industria turismului, persoane cu venituri reduse, categorii defavorizate, cu risc de excluziune socială. Pe de altă parte, proiectul se adresează și persoanelor cu vârsta peste 50 de ani din zona rurală, angajate în administrația publică locală sau mici antreprenori, în special cei care activează sau doresc să activeze în industria turismului.
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.