Asociația Europeană pentru Educație Digitală lansată oficial la Bruxelles în prezența reprezentanților Comisiei Europene

În data de 11 Februarie 2016 s-a lansat la Bruxelles, Asociația Europeană pentru Educație Digitală – DLEARN. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est prin Centrul Regional de Studii este membră fondatoare și va asigura președintia Grupului de lucru cu universitățile al acestei asociații.

Rețeaua Europeană DLEARN este o asociație nou creată din inițiativa a 25 de organizații, active în Europa în domeniul educației și formării digitale cu o structura formată din 4 grupuri de lucru:

  • Universități;
  • Educația Adulților;
  • Formare profesionala de tip VET;
  • Școli.

Asociația DLEARN și-a propus câteva obiective ambițioase, urmând ca primele activități ale acesteia să înceapa chiar de la sfârșitul acestei luni:

  • Recomandări de politici educaționale care vor fi înaintate Comisiei Europene în vederea îmbunătățirii strategiilor și priorităților de lucru ale directoratelor generale ale CE, cu implicare în domeniul învățământului;
  • Lobby pe lângă Comisia Europeană pentru promovarea unor politici de sprijin în sectorul educatiei digitale;
  • Comunicare si informare la nivel European privind tehnologii moderne de învățare și predare digitale;
  • Platformă de lucru pentru elaborarea proiectelor cu finanțare europeană.

Inițiativa a demarat în luna mai 2015, în urma unui studiu efectuat la nivel european în peste 250 de organizații educaționale cu scopul înțelegerii nevoii de promovare a introducerii educației digitale la diferite niveluri de învățare pe tot parcursul vieții.

Evenimentul de lansare, organizat pentru a reuni toți membrii asociației și pentru a prezenta în mod oficial inițiativa Comisiei Europene, a avut loc pe 11 februarie, la Palatul Residence din Bruxelles. Mai mult de 50 de delegați au participat la acest eveniment din Spania, Italia, Grecia, Slovenia, Malta, Romania, Bulgaria, Franta, Cehia, Albania, Portugalia, Belgia și Germania, printre care: membrii fondatori ai asociației, reprezentanți ai instituțiilor europene, părțile interesate de educația digitală, reprezentanți ai întreprinderilor și organizațiilor active la diferite niveluri de educație și în domeniul antreprenoriatului.

În prima parte a evenimentului, discuția s-a concentrat pe subiecte mai speciale din cadrul Agendei Digitale si în special pe politicile aplicate la nivel european, cum ar fi: Coaliția pentru locuri de muncă digitale, Educația Viitorului, Smart Learning și digitizarea pe scara largă a societății europene. Din partea Comisiei Europene au participat în calitate de lectori câțiva reprezentanți cu rol decizional la nivelul directoratelor generale: Janne Elvelid- DG CONNECT, Denis Crowley- DG Educație și Cultură și Alexander Mateus – DG CONNECT. Cu prezentări extrem de interesante au contribuit și Cheryl D. Miller – Președinta Digital Leadership Institute și Francesca Falco – DIGITAL EUROPE. Cu aceasta ocazie au adus în discuție experiențele lor privind subiectul reprezentării femeilor în STEM (Știință – Tehnologie – Inginerie – Matematică), precum și o prezentare aprofundată în sectorul industriei digitale.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a fost reprezentată la acest eveniment de dna Roxana Pintilescu, Director Centru Regional de Studii, care a fost desemnată să asigure președinția Comisiei de Lucru cu Universitățile din cadrul Asociației DLEARN. Prin acest mandat, ADR Nord-Est va face parte din Comitetul Științific al asociației, va asigura coordonarea tuturor activităților de networking în cadrul grupului de lucru, va face recomandări de noi organizații membre pentru asociație și se va ocupa de selecția acestora atât în România, cât și în Statele Membre ale Uniunii Europene și va conduce activitatea științifică a membrilor în vederea elaborării de propuneri de politici publice educaționale la nivel European.

Calendar Evenimente

    Nu exista evenimente
Toate evenimentele

Testimoniale Recente

Dumitru Bodnar -Director Groupama Asigurari

“Resursele umane reprezinta principalul motor al dezvoltarii durabile. Ambitia, Motivatia si Armonia reprezinta cheia succesului, iar citeste mai mult

Mihai Barliba, General Manager

“Cursul de Leadership furnizat de lectorii CRS a potentat eforturile companiei noastre in crestere, invatandu-ne sa citeste mai mult

Catalin Roca, Director

“Cursul de Management Financiar mi-a oferit abilitatea de a analiza si interpreta,  din perspectiva unui manager, citeste mai mult

CRS Nord Est

Centrul Regional de Studii Nord-Est isi asuma responsabilitatea generarii si difuzarii de cunostinte in scopul dezvoltarii resurselor umane din regiunea Nord-Est prin furnizarea de instruire, realizarea de proiecte, consultanta si cercetare economica, sociala si antreprenoriala. Citeste mai mult

Cursuri CRS

Cercetare

Activitatile de formare si cercetare ale Centrului Regional de Studii Nord-Est se concentreaza in principal pe aspectele de dezvoltare economica si sociala la nivel regional. Citeste mai mult